Encefalita autoimuna este o afectiune generata de disfunctia raspunsului imunologic la nivel cerebral. Stari de confuzie cu manifestari psihiatrice in context febril sau subfebril ori, mai frecvent, crize epileptice, status epileptic focal orienteaza catre o cauza autoimuna
a leziunilor creierului. Suferinta cerebrala poate fi determinata de distructie unor neuroni sau numai prin disfunctia temporara a acestora.
Encefalita este denumirea generica pentru orice afectiune inflamatorie a creierului. Raspuns inflamator la nivelul creierului se poate produce prin efectul nociv direct al unei bacterii sau virus, ori sub actiunea raspunsului imunologic aberant. Acesta poate fi reprezentat de anticorpii produsi in lupta cu o infectie si cascada inflamatorie de aparare excesiva sau de anticorpi produsi eronat, ce tintesc celule proprii corpului, autoimunitate.
Afectiunile inflamatorii ale creierului se pot manifesta similar indiferent de cauza. Astfel, urmatoarele manifestari survenite in context de febra orienteaza catre un diagnostic de encefalita :
-stare confuzionala nou instalata, dureri de cap,
- vedere dubla,
- tulburari de vorbire,
- parestezii/amortirea unui brat sau picior
- episoade paroxistice (crize epileptice)
Aceasta este o urgenta medicala. Pentru instituirea unui tratament este necesar un diagnostic bazat si pe analize, elemente obiective, cuantificabile clar. In analizele uzuale de sânge putem observa “sindrom inflamator”, acele analize care ne indica amplificarea raspunsului imunologic si eventual vreo alta disfunctie de organ ce orienteaza catre sursa infectiei.
Desi necesara in bilantul initial, tomografia (CT) cerebrala are o valoare limitata in diagnosticul encefalitei. Aceasta este utila pentru excluderea altor patologii cerebrale (accident vascular ischemic major in antecedente ce ar putea explica un sindrom confuzional la o persoana cu o infectie pulmonara, de exemplu).
RMN-ul cerebral este imagistica de electie pentru definirea leziunilor cerebrale, dar si aceasta poate fi putin relevanta imediat dupa debutul simptomelor/acuzelor. Atunci când evolutia nu este cea dorita, spectroscopica RM poate ajuta la elucidarea mecanismului patologic de producere a leziunilor observate pe RMN.
Electroencefalograma (EEG), fiind o tehnica de monitorizare in timp real a functiei cerebrale, aduce informatii importante despre prezenta unei leziuni la nivel cerebral sau crize epileptice/electrice.
Diagnosticul de certitudine se stabileste prin examinarea lichidului cefalorahidian, obtinut prin punctie lombara. Prin testele imunologice pe care le avem astazi la indemâna se poate stabili inclusiv agentul infectios ce a determinat encefalita.
In pofida unui intreg arsenal de investigatii, multe dintre encefalite ramân criptogenice, adica nu se poate identifica agentul cauzator/etiologic. Majoritatea dintre acestea raspund la tratamentul unei encefalite virale si se externeaza cu diagnostic de Encefalita aseptica, nemaiavând ulterior nici o recadere. O parte dintre persoanele cu encefalita aseptica nu raspund la tratamentul encefalitei virale si o evolutie sever nesatisfacatoare impune completarea si cu bilantul unei encefalite autoimune (cercetarea prezentei anumitor autoanticorpi in sânge si LCR).
Intr-un numar infim de cazuri, manifestari similare reapar dupa o perioada variabila. Putem fi atunci in fata unor noi episoade epileptice care nu cedeaza la antiepileptice, noi episoade confuzionale ce se remit numai la doze mari de medicatie antiinflamatorie. De obicei acestea sunt situatiile care atrag atentia si impun un bilant pentru diagnosticul unei encefalite autoimune. Ce inseamna pentru pacient un diagnostic de encefalita autoimuna. In primul rând, se pune problema unei medicatii antiinflamatoare sau imunologica de lunga durata, pentru prevenirea unor noi episoade.
In functie de tipul de autoanticorpi gasiti, stim ca unii promoveaza apoptoza neuronilor afectati (moartea neuronilor), in timp ce altii produc brese in membrana celulara, modificând functia neuronilor, fara distructia lor completa. Encefalitele autoimune pot surveni ca raspuns al secretiei de autoanticorpi de catre o tumora intr-un alt organ (plamâni, sân, de ex) sau in contextul unei boli autoimune ori idiopatic, adica fara o cauza evidenta. Atunci când sunt prezenti anticorpi antineuronali specifici unor tumori, tratamentul tumorii aduce si rezolutia fenomenelor cerebrale, de obicei. Atunci când contextul sugereaza o afectiune autoimuna, principalul tratament ramâne terapia biologica sau imunologica de lunga durata, cu monitorizare clinica si biologica a titrurilor anticorpilor.
In concluzie, encefalita autoimuna este o afectiune, din fericire, rara. Bilantul neurologic este laborios (analize de sânge, RMN cerebral repetat, EEG), iar diagnosticul necesita experienta si insistenta in cautarea dovezilor obiective. Evolutia si raspunsul la tratament variaza in functie de autoanticorpii determinanti si patologia subiacenta (tumorala sau autoimuna).